ISTORIA MILANULUI

Istoria milenară a Milanului permite vizitatorului să retrăiască, însoțit prin monumente și situri, atmosferele vechiului Mediolanum, orasul-stat din Evul Mediu si sub Visconti, Renașterea și toate epocile până la zgârie-norii orașului contemporan. În cadrul secțiunii puteți găsi câteva idei pentru a vă construi vizita cu noi.

DE LA MILANUL ROMAN LA INVAZII

Milano a fost capitala Imperiului din 286 până în 402 d.Hr. Puține vestigii au rămas din acea perioadă, dar cu siguranță capabile să atragă atenția atât a simplului vizitator, cât și a cărturarului, precum renumitele coloane din San Lorenzo și alte descoperiri de neîndoielnic valoare care trebuie căutate în biserici și muzee. În interiorul Muzeului Civic de Arheologie, o machetă oferă o reconstrucție eficientă a orașului la acea vreme și se pot admira cele două turnuri (circ și ziduri) ale anticului Mediolanum.

Aurul, argintul, smalțurile și fildeșurile păstrate în Museo del Duomo şi in Civiche Raccolte del Castello sunt în schimb o mărturie de neratat a măiestriei aurarilor din Evul Mediu timpuriu. Sacello di San Satiro este un exemplu frumos de arhitectură din secolul al IX-lea într-o stare bună de conservare.

MILAN MEDIEVAL

Cel mai bun loc pentru a capta atmosfera Evului Mediu este cu siguranță bazilica Sant'Ambrogio de origini antice târzii, care păstrează capodopere precum altarul de aur al lui Volvinio, ciboriul și mozaicul bazinului absidal. Bazilica a fost și un laborator în care a fost definit timpuriu stilul romanic milanez, care a devenit ulterior un model pentru alte biserici din oraș.

Arhitecturile din San Nazaro, întemeiat drept Basilica Apostolorum de episcopul Ambrozie și reconstruită în epoca romanic, și bazilica Sant'Eustorgio in corso di porta Ticinese, legată din secolul al XIII-lea de ordinul dominicanilor și cunoscută pentru relicvele Cei Trei Crai de la Răsărit care se păstrează înăuntru.

MILAN ŞI RENAŞTEREA

Dacă domnia Visconti este identificată artistic în marele șantier al Domului, moștenirea sa este adunată de Francesco Sforza. În timpul ducatului său, supremația de la Milano a fost întărită și au fost deschise șantiere importante, cum ar fi Cà Granda, acum Universitatea de Studii. În anii lui Ludovico il Moro, au fost create capodopere precum sanctuarul Santa Maria din San Satiro și Santa Maria delle Grazie cu Cenaclul. Prezenta lui Leonardo si Bramante face din Milano o adevarata curte renascentista. O vizită la încăperile Pinacoteca di Brera, pe lângă bisericile și clădirile vremii, poate ilustra bogăția contribuției milaneze la arte din 1450 până la sfârșitul secolului.

MILAN ÎNTRE SECOLELE XVI-XVII

Odată cu sfârșitul Ducatului Moro și după scurta perioadă de dominație franceză, Milano a trecut sub controlul direct al Spaniei. O figură cheie a acestei epoci a fost Carlo Borromeo, arhiepiscop al orașului și o figură impunător și autoritar care a promovat reforme capabile să aibă un impact profund atât în domeniul liturgic, cât și pe cel artistic și cultural. Clădiri precum biserica San Fedele și modificările făcute în Duomo corespund noii imagini a bisericii milaneze. Instituția Bibliotecii Ambrosiana i se datora vărului său Federico Borromeo, arhiepiscop de Milano din 1595 până în 1631, care a fost urmată de Pinacoteca, rezultat al activității sale de patron și colecționar.

MILAN ŞI SECOLUL XVIII

În secolul al XVIII-lea a început pentru Milano o fază politică, administrativă și economică caracterizată prin prezența dinastiei Habsburgilor. Maria Teresa a Austriei face din Milano o mică Viena și promovează schimbările urbane și arhitecturale folosind priceperea arhitecților, inclusiv Giuseppe Piermarini care proiectează noul teatru Arciducale, dar niciun milanez nu-l va numi vreodată așa, pentru noi a fost întotdeauna „La Scala”.

La scurt timp după aceea, au început să se răspândească noi idealuri revoluţionare, iar speranţele pentru o reînnoire a relaţiilor dintre clase au devenit din ce în ce mai concrete. Valul Revoluției Franceze va ajunge și la Milano cu numele de Napoleon Bonaparte.

MILAN ÎN SECOLUL XIX

Odată cu revenirea austriecilor, dacă Milano a devenit capitala Regatului Lombard-Veneto, s-a confruntat cu o perioadă furtunoasă caracterizată de tensiuni foarte puternice care au avut ca rezultat revoltele din 1848, celebrele Cinci Zile, preludiu al primului război. de independenţă. Personalități precum frații Verri, Carlo Cattaneo și Alessandro Manzoni se impun în viața culturală și politică a orașului și tocmai în încăperile Casei Manzoni, acum muzeu și centru de studii, istoria orașului din secolul al XIX-lea. poate fi reconstruită prin relicve şi documente.şi scrierile lui „Don Lisander” al nostru.

MILAN ÎN SECOLUL XX

Secolul XX se deschide cu două morți excelente: regicidul lui Umberto I în 1900 și moartea lui Giuseppe Verdi în 1901. Este începutul unei noi perioade istorice în care entuziasmul avangardei își va croi drum dar mai târziu și frica de război.. În timpul primului conflict mondial orașul a fost afectat indirect de război, adevărata devastare va veni odată cu cel de-al Doilea Război Mondial, când centrul istoric al Milanului va fi grav afectat de bombardamente. Anii de reconstrucție frenetică și entuziastă l-au văzut pe Milano să devină protagonistul așa-numitului „miracol italian” odată cu relansarea industriei și a producției. Designul de astăzi, al cărui oraș este capitala mondială, este mărturie și moștenitor al acelei situații favorabile.

MILAN, 2000 ȘI DIN OLTRE

Cartierele noi și arhitectura nouă schimbă orizontul orașului. Arhitecții de renume mondial și sustenabilitatea ecologică devin cuvintele de ordine pentru construcția de clădiri alături de zgârie-norii istorici din anii 1950.

În cadrul EXPO 2015, inaugurat pe fondul unor proteste, Milano a atras milioane de vizitatori din întreaga lume și a devenit o destinație turistică căutată caracterizată prin eleganță, rafinament și modernitate. O astfel de modernitate nu șterge urmele trecutului. Pornind de la aceste aspecte ale Milanului începem să spunem orașul nostru, istoria lui, arta lui.

Author: